Divorț în instanță sau pe cale administrativă ? Acte necesare pentru divorț în instanță. Condițiile necesare pentru a divorța. Află totul despre divorț.

SITUAȚIE DE FAPT:

În cazul în care soții nu se mai înțeleg, aceștia trebuie să cunoască să există mai multe variante pentru a încheia mariajul. Legea reglementează expres motivele de divorț:
a) În cazul în care relațiile dintre aceștia sunt grav deteriorate;
b) Prin acordul ambilor soți;
c) În cazul unei separații în fapt mai mare de 2 ani;
d) Starea de sănătate a unui soț face imposibilă continuarea căsătoriei.
În orice situație vă aflați, trebuie să îndepliniți următorii pași pentru a formula o cerere de divorț.
 

ACTE NECESARE PENTRU DIVORȚ ÎN INSTANȚĂ:

Indiferent de soțul care intentează acțiunea de divorț, la dosarul cauzei trebuie depus certificatul de căsătorie. În cazul în care există copii minori, se vor depune și certificatele de naștere ale acestora.
În funcție de motivul de divorț ales se vor depune acte în susținerea cererii. Totodată pot fi admise și planșe foto, înregistrări video sau audio.
Conform art. 10 din OUG 80/2013, cererea de divorț se timbrează astfel

a) pentru cererea de divorț întemeiată pe prevederile art. 373 lit. a) din Codul civil – 200 lei;
b) pentru cererea de divorț întemeiată pe prevederile art. 373 lit. b) și c) din Codul civil – 100 lei;
c) pentru cererea de divorț întemeiată pe prevederile art. 373 lit. d) din Codul civil – 50 lei.

Pe lângă înscrisuri se poate solicita și proba cu martori sau interogatoriu.
În cazul în care discutăm despre divorț în instanță cu copii minori trebuie efectuată și ancheta psiho-socială.

Conform art. 264 Cod civil: În procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei.

 

PROCEDURA PENTRU DIVORȚ ÎN INSTANȚĂ:

Conform art. 914 Cod procedură civilă: cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor.
Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul.Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România.
În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului Bucureşti.

În cadrul cererii de divorț trebuie tranșate următoarele aspecte:
– Motivul desfacerii căsătoriei;
– Numele purtat de către soți după divorț;
– Modalitatea de exercitare a autorității părintești asupra copiilor minori;
– Domiciliul copiilor minori după divorț;
– Obligația de plată a pensiei de întreținere pentru copiii minori;
– Programul de vizită a copiilor minori de către părintele nerezident;

Indiferent de motivul de divorț, este recomandat să solicitați o consultanță juridică din partea unui AVOCAT specializat în DREPTUL FAMILIEI. Ne puteți contacta pentru îndrumarea cu profesionalism și experiență în procedura de divorț.

Ne poți scrie și direct pe WhatsApp !